Revin în 5 minute (trimiterea buzduganului)

Știți semnele acelea care atârnă pe ușile magazinelor în care ați vrea să intrați și care spun: Revin în 5 minute. Iar dacă nu o fac, vă rog să mai citiți semnul o dată?

Ei, exact asta s-a întâmplat și cu mine. Am plecat 5 minute cu treabă și cele 5 minute s-au tot multiplicat.

Acesta, însă, este buzduganul trimis înainte. Semn că revin – zilele acestea. Am multe să vă povestesc.

La bună reauzire!

Și acum vorbiți-mi despre tăcere (oameni)

  1. Se desparte ziua de noapte, cu același gest cu care dai la o parte părul de pe fruntea femeii dimineața

Pe asfaltul din fața casei, o fetiță cu părul strâns în două codițe sare coarda. De câte ori trec pe lângă ea, se oprește și începe să-mi povestească cum a încercat să atingă cerul cu palmele și că norii sunt făcuți, de fapt, din vată de zahăr.
Îmi spune, râzând: de această dată am reușit să ajung la ei și mi-am făcut provizii, mi-am umplut buzunarele…

Continue reading Și acum vorbiți-mi despre tăcere (oameni)

Un bărbat și un sutien (să fim mai concentrați să nu avem presiune)

Ca să știți ce am pățit, nu că v-ar interesa în mod deosebit… dar, doamnelor, nu trimiteți domnii să repete experiența mea; domnilor, luați aminte și nu repetați greșeala…

Cum ziua de 8 martie se apropia repede-repejor, m-am gândit să îi fac Evei care îmi suportă hachițele de ani buni un mic cadou de dantelă roșie (dacă înțelegeți ce vreau să spun). Buuun, aleg locul acțiunii – un mall dotat numai cu magazine de finețuri și spun, optimist și doar pentru mine, gândind în cel mai bărbătesc mod cu putință: intru – aleg – cumpăr – plec. Ce mare filosofie? Totul se alege după elastic, mărimi și nevoi.

Continue reading Un bărbat și un sutien (să fim mai concentrați să nu avem presiune)

Inocență (când polii se întâlnesc)

– Hei, domnule! Domnuuuuleee!

Cuvintele s-au desprins ușor de pe buzele copilului care nu avea nici 5 ani.

Bătrânul își scutură capul la auzul acestor cuvinte. Pustietatea în care locuise ani în șir îi revenise, brusc, în minte. Locuia singur, într-o casă pe care o îngrijea cât putea de bine. Casă… acest cuvânt nepotrivit… era, de fapt, o groapă în timp iar el se trezea, zi de zi, aruncat acolo.

Continue reading Inocență (când polii se întâlnesc)

File din jurnalul Domniței (dinspre optimism spre obiectivitate)

/se dedică/

Motto: ce dracu îți bagă ăia pe branulă, că vreau și io…

1 martie 2017

Dragă jurnalule,

Azi noapte dormeam și eu liniștită, ca de obicei, când, ce să vezi… dintr-o data și fără să fiu anunțată, mă izbește un vis. Dar știi cum? Visul mă izbea, insistent, peste picioare. Cred că ar fi vrut să ma izbească în plină figură, dar eu am obiceiul de a dormi mai mult pe burtă, cu figura-n pernă și, negăsind locul căutat, a considerat că și picioarele-s bune.

Continue reading File din jurnalul Domniței (dinspre optimism spre obiectivitate)

Și aș mai vrea ceva (Martie într-un gând)

Aș vrea să fii cu mine, aici. Ai putea atinge locul și timpul din care-mi trag puterea și gândul și răbdarea și optimismul că  încă mai exist.

Și aș mai vrea ceva, dar nu mai știu ce, pentru că uneori fug înaintea gândului. E bine, însă, că firul ce ne leagă – pe mine și pe gând – e suficient de lung și uite-așa sunt iar înaintea altui gând…

Continue reading Și aș mai vrea ceva (Martie într-un gând)

Declarațiune (odă ultimei bucăți de slănină)

“Poate dacă scriam despre vreo dietă miraculoasă care-ți permite să slăbești mâncând. Sau dacă făceam un text bine documentat despre afecțiunile glandei care mă fac să rețin apă și să mă îngraș și de la două frunze de salată.” (Mihai Vasilescu, într-o postare pe Facebook)

Continue reading Declarațiune (odă ultimei bucăți de slănină)

Nu clătinați prea tare muchiile zării (capăt de lume)

Simțim, uneori, nevoia de a trăi la începutul sau la sfârșitul acestei lumi.

Aș vrea să trăiesc la începutul lumii, să trec prin dureri pentru a nu mai ajunge la suferință. Oare cum este să te doară în locul tuturor, dincolo de depărtări? Ardem durerea atunci când, pierduți în nevisare, revenim la capetele lumii. Oare să existe în noi atât de multe forme încă nerealizate?

Continue reading Nu clătinați prea tare muchiile zării (capăt de lume)