Când “online-ul” pune întrebări (cutia cu scrisori a Poetului)

Din cutia cu scrisori filosofice:
“Salut! Te urmăresc de ceva vreme. Tu cine ești, c**ie?”

Răspuns: Eu sunt Poetul.

E iarnă. Cerul e albastru. Soarele e sus, pe cer. Copiii zburdă pe afară. Aș zburda și eu precum un miel, dar nu mă lasă constituția. Pentru un miel de aproape doi metri zburdatul nu este un lucru ușor. Nu este un lucru ușor de privit de către ceilalți, pentru că eu oricum nu mă văd.

Și-apoi, eu am configurație de Poet, iar Poetul este, prin definiție, trist. El nu zburdă, el suferă. Toate durerile lumii s-au strâns în jurul lui și îl înghiontesc să le pună pe hârtie. De exemplu, muștele și țânțarii și-au dat obștescul și tragicul sfârșit. Poetul plânge cu lacrimi de sânge și scrie acest lucru pe foaia albă din fața lui. Sau câinii se plimbă printre peturile de bere aruncate pe stradă din vremea când micii sfârâiau la soare. Poetul scrie și despre asta.

Lumea, dragii mei, lumea este numai un motiv ușor turtit la capete iar Poetul este o rană pe chipul ei.

Revin. E iarnă. Poetul are nevoie de iarnă ca de aer, pentru că numai ea îl face să se simtă mizerabil, ca un nimic, gârbovit, neputincios, suferind…

Oftez. Și da, sufăr. Cu fruntea mea ating norii iar luna mi se sprijină pe umeri. Toate domnișoarele simt aceeași nevoie în preajma mea. Îhî… da… aceea.

Mai ales pentru că specialitatea mea este poezia de dragoste. Dezbrăcată de toate metaforele și epitetele . Metafora este o plagă care trebuie, neapărat, tratată. Nu suport fluturașii. Nici floricelele și deci nici înfloririle inutile. Înjur poetic – Masculin – Bărbătește. Îmi bag plm-ul în tot, flegmatic. Enigmatic. Barba aranjată timp de două ore, pletele date pe spate și pantofii, neapărat converși și neapărat mov-fluorescent. Și privirea înainte și îndreptată către asfalt să nu îmi murdăresc bunătate de pantofiori în vreun rahat de câine.

Revin la poezia de dragoste. Întotdeauna fără rimă. Senzorială. Subliminală. Senzuală. Sacră. (Să vă mai spun că iubesc și litera S?!?)

Cu o poezie de dragoste am cucerit-o pe Bia, o blondă platinată și cu țâțe mari. Am privit-o în ochii ei blânzi și lipsiți de orice luminițe și i-am șoptit: Ești a unșpea minune a lumii, dragă, te vreau compleeeet și imediaaaaat. S-a emoționat atât de mult săraca încât nu a mai fost în stare decât de un sex vizual. Eu l-am terminat cu o conjunctivită.

Apoi, cu Roxi a fost o treabă încurcată rău de tot. Doar i-am murmurat, la întrebarea : Tu ce faci zi de zi?, că sunt Poet și mi-a urlat în timpane: Eu nu mă-ncurc cu d-ăștia… criminali. Tu știi că pentru-o foaie pe care o scrie, poetul ucide 2 copaci?!? Eu am oftat iar ea a dispărut în întuneric.

Cu Mimișor a fost dragoste la prima vedere. Ne-am văzut, ne-am plăcut, apoi au urmat multe șampanii și, peste o oră, eram deja în pat. Ea – la casa ei, eu – la casa mea.

A urmat apoi Cory, o fată cu ochii ca cerul. Te uitai în ei și te pierdeai în adâncimea lor. O femeie deosebită, ce să mai… Ne-am privit, ne-am atins și așa a început totul. Se simțea că între noi era… așa…feeling. Filing era buldogul ei, se pare că avea apucături de critic literar și ura poeții. N-a fost să fie nici de data asta.

A fost înlocuită de Miky, o fată veselă și neconformistă. Îmi spunea că vrea să mute acțiunea la duș. I-am spus că, dacă e să vorbim sincer, n-am zburdat niciodată sub duș. E drept că nici deasupra lui… Nu s-a împăcat cu ideea, așa că a plecat.

Dar eu sunt Poet și nu pot fi trist din astfel de motive banale și pur omenești. Iar când mă atinge o tristețe nepoetică, trag repede izmenele jos de pe mine și mă uit în chiloți. Imediat îmi vine să râd: acolo, jos, cineva este mult mai trist decât mine.

Așadar, prietene, eu sunt Poetul. O gaură în gogoașa abia scoasă din cuptor, o felie de pâine cu magiun și-un deget mereu pregătit (să apese tasta “Start”). Poezia mă cheamă, poezia tastează prin mine.

Senzorială. Subliminală. Senzuală. Sacră.

One thought on “Când “online-ul” pune întrebări (cutia cu scrisori a Poetului)”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *