Omul de dincolo de ziduri (dragostea nu îmbătrânește)

“E frumoasă, nu-i așa?…”

Cuvintele au răsunat brusc, de niciunde, scrijelindu-mi gândurile amorțite. Le-am auzit rostite clar și tare, dar cu o duioșie aparte. Am întors capul și am privit lung.

Pe coridorul slab luminat, două din cele patru becuri de neon pâlpâie continuu, într-un ritm spasmodic. Cât vor mai pâlpâi… Aerul e umed și stătut și simt cum îmi vizitează plămânii, ca un sfredel.  Ferestrele sunt acoperite cu folie autocolantă opacă, bolnavilor le este interzis să privească dincolo de zidurile ce îi strâng, asemeni unui corset.

“E frumoasă, nu-i așa?…”

O doamnă în vârstă, tocmai ieșită dintr-un cabinet medical, se uită cu disperare în jurul său. Nu a avut timp nici măcar să își lege șireturile pantofilor, să își aranjeze gulerul bluzei de un alb imaculat sau să își tragă mâneca puloverului, că medicul a și poftit următorul pacient în cabinet. “Boală multă, mamă, nu-i timp de stat” – aveam să aflu mai târziu.

Lângă ea apare, imediat, un domn albit și el de ani. Îi ia geanta, îi scoate puloverul pus strâmb și le așează, grijuliu, pe băncuța din sala de așteptare. Sigur acea băncuță are cel puțin vârsta acestor oameni, la cum arată, gândesc.

Se apleacă cu destul de multă greutate, îngenunchează pe mozaicul rece și umed, în fața doamnei, ca într-o cerere clasică în căsătorie. Îi leagă, cu răbdare, șireturile, cu mâinile-i tremurânde.

Întoarce capul spre mine și mă privește cu niște ochi de un albastru pătrunzător. Îl ajut să se ridice. Apoi îi aranjează doamnei gulerul, îi ține puloverul să se îmbrace și îi închide, cu grijă, nasturii. Îi trece mâna prin păr, netezind câteva fire răzlețe, apoi palmele îi coboară pe obraji. O mângâie ușor și îi șoptește: “Ți-am spus eu, o să fie totul bine, eu nu stau fără tine”.

Și ochii de cer i se umplu brusc de lacrimi. Respiră adânc, mă privește de parcă așteaptă o confirmare. Îi zâmbesc și îi răspund fără ezitare:

“Da, cu siguranță, totul va fi bine.” (Asta am simțit eu, văzându-i cu câtă grijă se priveau unul pe celălalt.)

“E frumoasă, nu-i așa?”…

“Întotdeauna dragostea este frumoasă”, îi răspund

…ei au plecat, ținându-se de mână. Eu am mai rămas puțin pe holul rece, și-aștept aceeași toamnă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *