Viață și moarte (groapa de gunoi)

În noaptea aceea căzuse un strat  gros de zăpadă. Mașina de gunoi înainta încet, cu greutate, spre groapa de la marginea orașului, în timp ce o mână de cerșetori, oameni fără aproape nimic, încercau să dea la o parte stratul de zăpadă și să scormonească, înghețați, resturile urât mirositoare. Era ocupația lor zilnică, locul acesta infect fiind perimetrul care le asigura puținul necesar care trasa linia dintre viață și moarte.

Cu doar un pulover și o pereche de pantaloni pe el, amândouă pline de găuri și ațe, cu picioarele goale și mâinile vinete de frig, Ion căuta cu înfrigurare bidoane de plastic pe care le-ar fi putut vinde mai apoi. Și bucăți de fier. Acasă îl așteptau cei 3 copii, niciunul mai mare 4-5 ani, aproape morți de frig și de foame. Așa își petrecea zi de zi, până când… liniștea în care se auzeau doar cioburi aruncate a fost întreruptă de strigătul disperat al unui bărbat:

– Ioaaaneee, vino repede că se întâmplă o nenorocire mare!

A simțit că îi explodează  inima în piept.

– O nenorocire? Ce nenorocire, îngăimă el

– Casa ta… arde… copiii sunt înăuntru!

A lăsat totul și a fugit repede spre coliba înghițită de flăcări.  Odată ajuns, a dat să intre în casă după cei mici, dar a fost oprit de un polițist venit să constate incidentul:

– Unde paștele mă-tii umbli, băi borfașule? Tu ești la furat și copiii îți ard de vii în casă. Ia treci acum în dubă și dă o declarație cu ce făceai, ca să o pun la dosar, că altfel te mănâncă pușcăria!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *