Ziua din urmă (La mulți ani, dragă cititorule!)

În mine- Judecătorul care a dat, în urmă cu câteva luni, Verdictul. Mă întreabă astăzi ce anume mai caut printre oameni.

Epiderma oarbă a secundelor, îi zic privindu-l în ochi. Vezi? Încă scriu, deci încă sunt viu. Forma luminii, Maestre. Pe aceea o caut.

Mă privește întrebător. Știu că nu prea înțelege ce îi spun, așa că adaug (cât să îl scufund într-o ceață totală): răstignirea în apele neîncepute. E atât de simplu, dragul meu, ca un mesaj multiplicat la infinit, când infinitul nu e uman, când nu trece nici prin plus, nici prin minus și nici nu tinde asimptotic către…

Zbaterea din care mă nasc în fiecare zi, cu ochii închiși, cu gura încleștată de viață, cu multe istorisiri încă nerostite. Părinte în umbră.

Onorată Instanță Interioară, dă-mi voie ca astăzi să închid ochii anului, dă-mi voie să scriu un text scurt despre mine și despre noi toți, despre cum piere un timp dar pulsează un altul, cu chip invizibil.

Dă-mi voie să privesc oblic această cădere a vieții.

Astăzi.

Pentru că mâine mă voi trezi identic mie și voi reîncepe rostirea, scrierea, zâmbetul, râsul în hohote, tristețea, adevărul gol-goluț,  realitatea. Nașterea-moartea cuvântului, singura îmbinare perfectă care mă face să exist.

La mulți ani, dragă cititorule! Să ai un an nou așa cum ți-l dorești. Și să ne revedem sănătoși și anul următor, în acest loc al vorbelor.

2 thoughts on “Ziua din urmă (La mulți ani, dragă cititorule!)”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *